Home Articole Balante si stocuri articole Fisa de magazie ( 14-3-8 )
Fisa de magazie ( 14-3-8 ) PDF Imprimare Email

 

 

1. Serveste ca:

- document de evidenta la locul de depozitare a intrarilor, iesirilor si stocurilor bunurilor, cu una sau cu doua unitati de masura, dupa caz;

- document de contabilitate analitica in cadrul metodei operativ-contabile (pe solduri);

- sursa de informatii pentru controlul operativ curent si contabil al stocurilor de valori materiale.

2. Se intocmeste intr-un exemplar, separat pentru fiecare fel de material si se completeaza de catre:

- compartimentul financiar-contabil la deschiderea fisei (datele din antet) si la verificarea inregistrarilor (data si semnatura de control), in coloana "Data si semnatura de control" semneaza si organul de control financiar cu ocazia verificarii gestiunii.

- gestionar sau persoana desemnata, care completeaza coloanele privitoare la intrari, iesiri si stoc.

Fisele de magazie se tin la fiecare loc de depozitare a valorilor materiale, pe feluri de materiale ordonate pe conturi, grupe, eventual subgrupe sau in ordine alfabetica.

Pentru valori materiale primite spre prelucrare de la terti sau in custodie se intocmesc fise distincte care se tin separat de cele ale valorilor materiale proprii.

In scopul tinerii corecte a evidentei la magazie, persoanele desemnate de la compartimentul financiar-contabil verifica inopinat, cel putin o data pe luna, modul cum se fac inregistrarile in fisele de magazie.

Inregistrarile in fisele de magazie se fac document cu document. Stocul se poate stabili dupa fiecare operatiune inregistrata si obligatoriu zilnic.

3. Nu circula, fiind document de inregistrare.

4. Se arhiveaza la compartimentul financiar-contabil.

5. Continutul minimal obligatoriu de informatii al formularului este urmatorul:

- denumirea formularului; numarul paginii;

- denumirea unitatii; magazia; materialul (produsul), sortimentul,

- U/M;

- data (ziua, luna, anul), numarul si felul documentului; intrari; iesiri; pretul unitar;  stoc; data si semnatura de control;

 

 

 

Ultima actualizare în Joi, 17 Iunie 2010 10:36
 
Banner